Clona lui basescu.ro / Haha-ul zilei :))




Citisem azi pe antena3.ro o stire prea tare, sa nu o preiau si eu...site-ul lui Traian Basescu a fost clonat, si nu in orice fel, ci ironizat la maxim. Chiar dacă aspectul grafic este păstrat întocmai, pe www.traianbasescu.ro, conţinutul este "uşor" diferit de cel original. Astfel, autorii site-ului clonat au reinterpretat declaraţiile electorale, sloganul şi fotografiile preşedintelui în funcţie.

"De ce le e frică, nu scapă!" a devenit "De ce ţi-e frică, păsărică?", în timp ce îndemnul "Hai la referendum!" s-a transformat în "Hai la revedere!".



"Văd o Românie în care să am mai multă putere. Ca preşedinte n-am făcut nimic. Daţi-mi Guvernul, Parlamentul şi Justiţia şi voi face tot ce vreau! Văd un Guvern mai suplu şi mai blond. Văd un Parlament atât de mic, încât Emil Boc să se simtă mare", "Am distrus 3 Guverne şi 3 Coaliţii până acum. Iar asta a fost doar încălzirea" sau "Ca ministru, am vândut flota la fier vechi. Ca primar, mi-am dat singur o casă pe strada Mihăileanu. Ca preşedinte, l-am ajutat pe fratele meu să facă afaceri cu armament" sunt doar câteva dintre textele care se găsesc pe "site-ul preşedintelui".
În acelaşi timp, la secţiunea Viziunea mea pentru România în 15 ani, tot ce apare este...un ecran negru. Şi galeria foto este în acelaşi ton, cu mesaje împotriva preşedintelui. Site-ul a apărut luni, însă domeniul traianbsescu.ro a fost înregistrat încă din mai 2007 şi este găzduit pe un server al firmei de hosting "Go Daddy Netherlands".

Nu te grabi sa intrii pe fratele geaman, a lui basescu.ro, pentru ca nu ai nicio sansa sa mai regasesti ceva din arogantele de mai sus.In doar cateva ore, staff-ul de campanie a lui Traienel , a si recuperat pagina web, inlocuind continutul cu cel original.

Nu stiu daca mai are rost sa stau sa ma intreb cati cash si-au luat baietii cu pamfletul....foarte tare strategia lor de a astepta pana acum, in prag de campanie, sa vanda mult mai bine...Si-o fi bagat PSD-ul coada ?











1 comentarii:

Anonim spunea...

vezi ce rau ai ajuns? halal,credeam,dar nu ma asteptam.ai intrat in deriva totala.cred ca trebuie sa -ti revizuiesti total atuurile
aroganta si mogulii in loc de masuri clare pentru popor,te-au aruncat pe val si risti esuarea in larg nu la mal.grav chiar f.f.f.f.f.grav este ca ne-ai aruncat la comunisti.dumnezeu mai poate decide.dea domnu.va fi o romanie arena de circ cu circari Johaness etcompany.puiu brasov

Trimiteți un comentariu

Pentru a fi sigur de acceptarea comentariului tau pe acest blog asigura-te ca:

* folosesti un limbaj decent
* nu instigi la atitudini antirasiste, antisemite, etc
* nu te ascunzi sub identitatea unui personaj anonim, orice comentariu cu autor anonim nu va fi publicat.
* in caz ca nu esti utilizator inregistrat, poti selecta "Nume/Adresa URL"